A PEPPINO CERBARANO
(per i suoi
91 anni)
Ncopp'a la Rocca o abbasciu Rapestelle,
cu vientu e acqua, tronule
e bon tiempu,
mangiavi la fatica cu lu pane
comme si fosse statu casu friscu.
Appesa la spurtella cu ri fierri
ncopp'a la spalla sempre te purtavi
nfilata a chigliu manicu
t'accetta.
Pareva leggia e po pesava tantu.
Ascia, martiegliu, sea e menarola,
piallettu, sgroglia, raspa e nu
mazzuolu,
tanta scarpiegli e tutte le mmesure,
stritti nturzati nsiem'a la mmappata
e a ru baratturigliu
cu lu spacu
pe fa ri signi russi a lu legnamu.
Prima t'ascģ lu sole, t'abbiavi,
a cavagliu a le cosce, lestu
lestu,
pe te truą cił priestu a la fatica;
e tra nu manghenu e na straglia,
nu iulu curtu e chigli luonghi,
tra n'aratu e nu carru faticusi,
tiravi la iurnata finu a
sera.
Eva gią notte quannu riturnavi,
stracqu ma allegru e fischiettannu,
e ad aspettarti che truavi?
Nu piattu te fasuri cu agliu e uogliu.
Passavunu ri iurni, misi,
anni,
e mai na pazzia cu ri cumpagni,
mai nu pizzu te strummulu allisciatu,
mai na furcinella cu la
gomma,
mancu na corsa a la bandiera,
mancu nu scacciaosse te percoche,
mancu na battarella o la fussetta
cu ri bettuni (niente roppisordi!).
Quannu se vegnignava e ri uagliuni,
tutti cuntienti ncopp'a ri laviegli,
pisavunu le pigne a ballarella,
gią patitu severu te purtava
appriess'a issu abbasciu a la
Limata,
a Cavalorda, ncopp'a
la Lupara.
Crescivi, temperatu a la
fatica,
ta patitu mparavi ru mestieru.
Nonnu 'Percuocu' intantu eva felice,
pecché ru nome suou tu purtavi,
Giuseppe comm'a issu te ciamavi,
cu dignitą, e ri facivi
unore.
Forze nta chelu stregne te ri sacchi,
uardennu ri signuri te
Casale,
cu mangiatora vascia e
ben vestiti,
a spassu, rirariegli e
sfutteturi,
pensavi a chella sea a quattu mani,
sott'a na tocca veccia te castegna,
che te putea acciaccą nta nu mumentu.
Cervavi te cuntą (ma n'ce
riuscivi)
le perteche tagliate a ru
Cannitu,
o sotta Pisciariegliu
e all'Ariaveccia.
Mputivi ricurdą quanta curree
eunu carute, una appriessu
all'alta,
ncopp'a le Prieci e abbasciu
a ru Terrģu,
quanta cierqui seate a Muntanaru,
abbasciu a la Pilara e a Trepenzanu.
Nta ri pensieri tuoi semp'annascusi
cercavi te nfilą cumm'a curona
tutte le tappe sotta Maiurisi
ta Ndrea Cuvellone a ri Mancini.
Cumm'era naturale, po menette,
cu mpicci cił mpicciusi, la famiglia;
crescette la fatica e ri pensieri:
ri figli peccerigli nun
capiunu
quant'č difficile la vita asciutta.
Tiravi nnanzi
cu fatica e pane,
nte scuraggiavi, anzi speravi sempe
che ru Cielu se fosse ricurdatu
te manną pur'a te iuorni tranquilli.
Ma quasi nun bastasse, ri
Tureschi
te facčru lassą tuttu te botta
e te purtčru a faticą pe issi.
Che friddi che faceva a chelle
terre,
tantu luntane e cu na lengua strana!
Eppure te facivi ulé bene:
faticariegliu e buonu, cu pacienza
sempe dispostu a tutti ri lałri.
E te facčru fa peffinu
ri carauni a ru catuozzu,
che pe fertuna toa ascčru cuotti.
Passette cu ru tiempu la
tempesta.
Turnietti finalmente a la famiglia.
Che cuntentezza tu pruavi
sentennu la mugliera cu ri
figli
e tutti ri parienti cu
r'amici
parlą cumm'a na ota, casalese!
Niente cił nciarmi te parole strane
che ancora te sunaunu pe
ncapu,
ma la parlata te la terra toa.
Turnietti a faticą unestamente,
nu pocu cił tranquillu:
la sera, nta la casa cu ri
tuoi,
putivi raccuntą chelle
tradotte:
zag-zag, zag-zag… binari senza fine,
pe terre scanusciute cu la neve,
mente pensavi ch'all'Italia toa
fiurģunu crisommule e cerase.
La pace nun purtava chellu bene
da tutti tantu suspiratu.
Nu begliu iuornu (forze
eva restinu),
cumme funghette mancu t'arricuordi,
partietti pe cercą fertuna a Roma.
Lą, subbitu
nu ncaricu mpurtante:
uardianu notte e iuornu a nu cantieru.
Precisu e scrupulusu comme ievi,
te iuornu, aiut'a chistu e aiut'a chigliu,
te notte, abbara cą e abbara lą,
ru suonnu nte meniva e tu scutavi
peffinu cacche sfriccicu te soce.
Ma la fatica mai te rispiaceva,
e sempe te facivi ulé bene.
Quanta staggiuni su' passate!
Ri figli su' cresciuti e su' spusati,
nu figliu r'ąnnu fattu cavalieru:
nu mena chell'accetta o l'accettolla,
cumme facivi tu pe tanti
anni,
ma sta in ufficio a Roma, a lu cupiertu!
Nte manchenu neputi e proneputi
gią russiciegli, vispi e ntelliggenti.
Te vonnu tutti bene, cu rispettu.
Statti cuntientu, e guoditi la vita:
ri iuorni che speravi su'
menuti,
cu tantu sole e tanta libertą.
La sea, l'ascia, l'accetta
e l'accettolla
riposunu luntane e ormai tranquille.
Riposa puri tu: l'hai meritatu,
tu che rimani sempe a tutti nui
n'esempiu te unestą e te custanza.
di Nicola Napolitano
Formia, 11 settembre 1994