A PEPPINO CERBARANO

(per i suoi 91 anni)

 

Ncopp'a la Rocca o abbasciu Rapestelle,

cu vientu e acqua, tronule e bon tiempu,

mangiavi la fatica cu lu pane

comme si fosse statu casu friscu.

Appesa la spurtella cu ri fierri

ncopp'a la spalla sempre te purtavi

nfilata a chigliu manicu t'accetta.

Pareva leggia e po pesava tantu.

Ascia, martiegliu, sea e menarola,

piallettu, sgroglia, raspa e nu mazzuolu,

tanta scarpiegli e tutte le mmesure,

stritti nturzati nsiem'a la mmappata

e a ru baratturigliu cu lu spacu

pe fa ri signi russi a lu legnamu.

Prima t'ascģ lu sole, t'abbiavi,

a cavagliu a le cosce, lestu lestu,

pe te truą cił priestu a la fatica;

e tra nu manghenu e na straglia,

nu iulu curtu e chigli luonghi,

tra n'aratu e nu carru faticusi,

tiravi la iurnata finu a sera.

Eva gią notte quannu riturnavi,

stracqu ma allegru e fischiettannu,

e ad aspettarti che truavi?

Nu piattu te fasuri cu agliu e uogliu.

Passavunu ri iurni, misi, anni,

e mai na pazzia cu ri cumpagni,

mai nu pizzu te strummulu allisciatu,

mai na furcinella cu la gomma,

mancu na corsa a la bandiera,

mancu nu scacciaosse te percoche,

mancu na battarella o la fussetta

cu ri bettuni (niente roppisordi!).

Quannu se vegnignava e ri uagliuni,

tutti cuntienti ncopp'a ri laviegli,

pisavunu le pigne a ballarella,

gią patitu severu te purtava

appriess'a issu abbasciu a la Limata,

a Cavalorda, ncopp'a la Lupara.

Crescivi, temperatu a la fatica,

ta patitu mparavi ru mestieru.

Nonnu 'Percuocu' intantu eva felice,

pecché ru nome suou tu purtavi,

Giuseppe comm'a issu te ciamavi,

cu dignitą, e ri facivi unore.

Forze nta chelu stregne te ri sacchi,

uardennu ri signuri te Casale,

cu mangiatora vascia e ben vestiti,

a spassu, rirariegli e sfutteturi,

pensavi a chella sea a quattu mani,

sott'a na tocca veccia te castegna,

che te putea acciaccą nta nu mumentu.

Cervavi te cuntą (ma n'ce riuscivi)

le perteche tagliate a ru Cannitu,

o sotta Pisciariegliu e all'Ariaveccia.

Mputivi ricurdą quanta curree

eunu carute, una appriessu all'alta,

ncopp'a le Prieci e abbasciu a ru Terrģu,

quanta cierqui seate a Muntanaru,

abbasciu a la Pilara e a Trepenzanu.

Nta ri pensieri tuoi semp'annascusi

cercavi te nfilą cumm'a curona

tutte le tappe sotta Maiurisi

ta Ndrea Cuvellone a ri Mancini.

Cumm'era naturale, po menette,

cu mpicci cił mpicciusi, la famiglia;

crescette la fatica e ri pensieri:

ri figli peccerigli nun capiunu

quant'č difficile la vita asciutta.

Tiravi nnanzi cu fatica e pane,

nte scuraggiavi, anzi speravi sempe

che ru Cielu se fosse ricurdatu

te manną pur'a te iuorni tranquilli.

Ma quasi nun bastasse, ri Tureschi

te facčru lassą tuttu te botta

e te purtčru a faticą pe issi.

Che friddi che faceva a chelle terre,

tantu luntane e cu na lengua strana!

Eppure te facivi ulé bene:

faticariegliu e buonu, cu pacienza

sempe dispostu a tutti ri lałri.

E te facčru fa peffinu

ri carauni a ru catuozzu,

che pe fertuna toa ascčru cuotti.

Passette cu ru tiempu la tempesta.

Turnietti finalmente a la famiglia.

Che cuntentezza tu pruavi

sentennu la mugliera cu ri figli

e tutti ri parienti cu r'amici

parlą cumm'a na ota, casalese!

Niente cił nciarmi te parole strane

che ancora te sunaunu pe ncapu,

ma la parlata te la terra toa.

Turnietti a faticą unestamente,

nu pocu cił tranquillu:

la sera, nta la casa cu ri tuoi,

putivi raccuntą chelle tradotte:

zag-zag, zag-zag… binari senza fine,

pe terre scanusciute cu la neve,

mente pensavi ch'all'Italia toa

fiurģunu crisommule e cerase.

La pace nun purtava chellu bene

da tutti tantu suspiratu.

Nu begliu iuornu (forze eva restinu),

cumme funghette mancu t'arricuordi,

partietti pe cercą fertuna a Roma.

Lą, subbitu nu ncaricu mpurtante:

uardianu notte e iuornu a nu cantieru.

Precisu e scrupulusu comme ievi,

te iuornu, aiut'a chistu e aiut'a chigliu,

te notte, abbara e abbara lą,

ru suonnu nte meniva e tu scutavi

peffinu cacche sfriccicu te soce.

Ma la fatica mai te rispiaceva,

e sempe te facivi ulé bene.

Quanta staggiuni su' passate!

Ri figli su' cresciuti e su' spusati,

nu figliu r'ąnnu fattu cavalieru:

nu mena chell'accetta o l'accettolla,

cumme facivi tu pe tanti anni,

ma sta in ufficio a Roma, a lu cupiertu!

Nte manchenu neputi e proneputi

gią russiciegli, vispi e ntelliggenti.

Te vonnu tutti bene, cu rispettu.

Statti cuntientu, e guoditi la vita:

ri iuorni che speravi su' menuti,

cu tantu sole e tanta libertą.

La sea, l'ascia, l'accetta e l'accettolla

riposunu luntane e ormai tranquille.

Riposa puri tu: l'hai meritatu,

tu che rimani sempe a tutti nui

n'esempiu te unestą e te custanza.

 

di Nicola Napolitano

Formia, 11 settembre 1994

 

Home